Centrul de spiritualitate franciscano-capucină şi activitate ecumenică „Domus Mariae“
Acest centru a fost deschis în anul 1997 şi este pus la dispoziţie pentru diverse activităţi religioase. Aici au loc întâlniri ecumenice lunare, la care i-au parte numeroase persoane de diferite vârste, catolici şi ortodocşi, care după un program bine stabilit se roagă pentru unirea în credinţă a tuturor creştinilor, pentru „ca toţi să fie una“.
Scurtă istorie a Casei Ecumenice din Oneşti şi a activităţilor acesteia
Atunci când am sosit în România, pe 2 iulie 1991, pentru a mă interesa de ecumenism, în naţiunea cea mai Ortodoxă după Rusia, am văzut că aportul cel mai valid pentru a ajuta drumul ecumenic era acela de a mă dedica formării ecumenice care, împreună cu rugăciunea, este elementul cel mai important pentru a-i ajuta pe credincioşi să se deschidă spre ecumenism.
Cu un an şi ceva înainte în România abia căzuse comunismul, iar romano-catolicii şi greco-catolicii au început să folosească diferite mijloace pentru a-şi manifesta credinţa, dar acest lucru nu se întâmpla mereu în modul just şi contrastele se accentuau în special din partea greco-catolicilor faţă de ortodocşi.
Cu toate că majoritatea greco-catolicilor este foarte departe de Oneşti şi de regiunea Moldovei, tot era nevoie de o formare ecumenică, în special pentru romano-catolici.
Astfel, la puţin timp după ce am sosit la Oneşti, ni-i s-a oferit nouă, Capucinilor, un teren pentru construirea unei Case, iar episcopul, mons. Petru Gherghel, care ştia că am venit în România în principal pentru ecumenism, a emis un decret prin care a hotărât ca această Casă să aibă un scop ecumenic, şi pentru faptul că, pe vremea aceea, dintre Capucini eram doar eu în România.
Şi în felul acesta, cu fondurile Capucinilor din Provincia de Roma, din care fac parte, s-a început construirea Casei Ecumenice, iar în toamna anului 1994 era deja pregătită pentru activităţi ecumenice. Casa a primit un nume: Centru de spiritualitate franciscano-capucină şi activitate ecumenică „Domus Mariae”.
Puţin după aceea, cu aprobarea episcopului, am încercat să încep valorizarea Casei, în special pentru formarea ecumenică a clerului: a preoţilor şi a călugărilor, dar nici unul dintre aceştia nu a participat vreodată la întâlniri. Poate pretindeam prea mult: eu, străin, vroiam să-i învăţ cum să se raporteze cu ortodocşii şi cu ceilalţi, pe cei care cunoşteau mult mai bine situaţia locală!
Însă, mai apoi, au început să vină grupuri de tineri, din Cluj-Napoca şi Bacău, în special pentru întâlniri de Exerciţii Spirituale. Erau compuse predominat din catolici, dar şi din ortodocşi, în mare parte prieteni şi colegi de şcoală ai acestora sau legaţi de ei prin alte cunoştinţe. Astfel, cu aceşti tineri, s-a început conturarea modului în care trebuiai să se desfăşoare aceste întâlniri.
Venind la Casa Ecumenică, dotată cu săli de conferinţă, bibliotecă, capelă, şi având şi un parc mare afară, tinerii puteau să discute şi să se confrunte în mod liber.
Dar imediat s-a simţit exigenţa de a oferi tuturor prezentarea situaţiei ecumenice în Europa, în urma căderii comunismului, şi cum s-a deschis Biserica Catolică spre dialog şi faţă de drumul ecumenic, recunoscându-şi şi greşelile de-a lungul secolelor.
În această muncă ne-au fost de mare ajutor documentele conciliare, în special „Unitatis Redintegratio”, enciclica „Ut unum sint” şi Directoriul Ecumenic. Dar şi Teza mea de doctorat: „Fundamente Teologice şi perspective ecumenice de comuniune în gândirea teologilor ortodocşi români”, susţinută şi publicată la Universitatea Pontificală Antonianum din Roma, m-a ajuta mult în acest sens, mai ales pentru că era vorba despre autori ortodocşi români.
Ajutat şi de alţi preoţi catolici, am reuşit să găsim şi preoţi ortodocşi, din Oneşti, Bacău, Roman, care să ţină conferinţe şi să deschidă apoi discuţii în grupuri mici cu tinerii. Mai târziu, aşa cum am văzut în Italia, la mai multe întâlniri ecumenice de mai multe zile, de exemplu la La Mendola (Trento), am considerat necesar să ofer, în Capela Casei, şi Celebrări Euharistice în ambele rituri, clarificând, atât cât era posibil, că, deşi participând toţi la Celebrări, fiecare se putea împărtăşi doar la Liturghia Confesiunii de care aparţinea.
În acelaşi timp, multe persoane adulte doreau să participe la aceste întâlniri periodice, de trei zile, până când, prin anul 2000, s-au impus în faţa tinerilor, poate şi datorită faptului că tinerii au început să meargă în căutarea unui loc de muncă în străinătate.
Aşadar, existând multe teme care trebuiau prezentate în discuţii şi fiind foarte importantă rugăciunea, de zece ani întâlnirile sunt lunare, trei zile iarna şi patru vara, deoarece includem şi o vizită la o mănăstire ortodoxă sau la un alt obiectiv legat de ecumenism.
Întâlnirile noastre sunt libere şi nu există o cotă de plătit, numai că fiecare trebuie să-şi aducă alimente pe care să le pună în comun şi puţini bani pentru a cumpăra pâine şi alte lucruri care sunt necesare pentru masă.
Participanţilor le trimitem lunar, pe adresele lor, programul cu desfăşurarea următoarei întâlniri.
În aceşti cincisprezece ani de Întâlniri Ecumenice, la care participă şi fraţii capucini din localitate, ne-au vizitat şi mai mulţi episcopi, printre care mons. Petru Gherghel, episcop de Iaşi, mons. Aurel Percă, Nunţiul Apostolic, mons. Jean-Claude Périsset şi episcopul ortodox din Roman, PS Ioachim Bacăuanul.
Activităţile ecumenice desfăşurate la Oneşti şi participarea la diferite întâlniri ecumenice, precum Graz şi Sibiu, m-au ajutat să fiu respectuos faţă de Biserica-soră Ortodoxă şi, de fapt, nu au existat niciodată neînţelegeri sau suspiciuni de prozelitism sau sincretism în privinţa activităţilor noastre.
Datorită numărului limitat de camere, participanţii sunt în număr de aproximativ 25-30 persoane.
Cu un an şi ceva înainte în România abia căzuse comunismul, iar romano-catolicii şi greco-catolicii au început să folosească diferite mijloace pentru a-şi manifesta credinţa, dar acest lucru nu se întâmpla mereu în modul just şi contrastele se accentuau în special din partea greco-catolicilor faţă de ortodocşi.
Cu toate că majoritatea greco-catolicilor este foarte departe de Oneşti şi de regiunea Moldovei, tot era nevoie de o formare ecumenică, în special pentru romano-catolici.
Astfel, la puţin timp după ce am sosit la Oneşti, ni-i s-a oferit nouă, Capucinilor, un teren pentru construirea unei Case, iar episcopul, mons. Petru Gherghel, care ştia că am venit în România în principal pentru ecumenism, a emis un decret prin care a hotărât ca această Casă să aibă un scop ecumenic, şi pentru faptul că, pe vremea aceea, dintre Capucini eram doar eu în România.
Şi în felul acesta, cu fondurile Capucinilor din Provincia de Roma, din care fac parte, s-a început construirea Casei Ecumenice, iar în toamna anului 1994 era deja pregătită pentru activităţi ecumenice. Casa a primit un nume: Centru de spiritualitate franciscano-capucină şi activitate ecumenică „Domus Mariae”.
Puţin după aceea, cu aprobarea episcopului, am încercat să încep valorizarea Casei, în special pentru formarea ecumenică a clerului: a preoţilor şi a călugărilor, dar nici unul dintre aceştia nu a participat vreodată la întâlniri. Poate pretindeam prea mult: eu, străin, vroiam să-i învăţ cum să se raporteze cu ortodocşii şi cu ceilalţi, pe cei care cunoşteau mult mai bine situaţia locală!
Însă, mai apoi, au început să vină grupuri de tineri, din Cluj-Napoca şi Bacău, în special pentru întâlniri de Exerciţii Spirituale. Erau compuse predominat din catolici, dar şi din ortodocşi, în mare parte prieteni şi colegi de şcoală ai acestora sau legaţi de ei prin alte cunoştinţe. Astfel, cu aceşti tineri, s-a început conturarea modului în care trebuiai să se desfăşoare aceste întâlniri.
Venind la Casa Ecumenică, dotată cu săli de conferinţă, bibliotecă, capelă, şi având şi un parc mare afară, tinerii puteau să discute şi să se confrunte în mod liber.
Dar imediat s-a simţit exigenţa de a oferi tuturor prezentarea situaţiei ecumenice în Europa, în urma căderii comunismului, şi cum s-a deschis Biserica Catolică spre dialog şi faţă de drumul ecumenic, recunoscându-şi şi greşelile de-a lungul secolelor.
În această muncă ne-au fost de mare ajutor documentele conciliare, în special „Unitatis Redintegratio”, enciclica „Ut unum sint” şi Directoriul Ecumenic. Dar şi Teza mea de doctorat: „Fundamente Teologice şi perspective ecumenice de comuniune în gândirea teologilor ortodocşi români”, susţinută şi publicată la Universitatea Pontificală Antonianum din Roma, m-a ajuta mult în acest sens, mai ales pentru că era vorba despre autori ortodocşi români.
Ajutat şi de alţi preoţi catolici, am reuşit să găsim şi preoţi ortodocşi, din Oneşti, Bacău, Roman, care să ţină conferinţe şi să deschidă apoi discuţii în grupuri mici cu tinerii. Mai târziu, aşa cum am văzut în Italia, la mai multe întâlniri ecumenice de mai multe zile, de exemplu la La Mendola (Trento), am considerat necesar să ofer, în Capela Casei, şi Celebrări Euharistice în ambele rituri, clarificând, atât cât era posibil, că, deşi participând toţi la Celebrări, fiecare se putea împărtăşi doar la Liturghia Confesiunii de care aparţinea.
În acelaşi timp, multe persoane adulte doreau să participe la aceste întâlniri periodice, de trei zile, până când, prin anul 2000, s-au impus în faţa tinerilor, poate şi datorită faptului că tinerii au început să meargă în căutarea unui loc de muncă în străinătate.
Aşadar, existând multe teme care trebuiau prezentate în discuţii şi fiind foarte importantă rugăciunea, de zece ani întâlnirile sunt lunare, trei zile iarna şi patru vara, deoarece includem şi o vizită la o mănăstire ortodoxă sau la un alt obiectiv legat de ecumenism.
Întâlnirile noastre sunt libere şi nu există o cotă de plătit, numai că fiecare trebuie să-şi aducă alimente pe care să le pună în comun şi puţini bani pentru a cumpăra pâine şi alte lucruri care sunt necesare pentru masă.
Participanţilor le trimitem lunar, pe adresele lor, programul cu desfăşurarea următoarei întâlniri.
În aceşti cincisprezece ani de Întâlniri Ecumenice, la care participă şi fraţii capucini din localitate, ne-au vizitat şi mai mulţi episcopi, printre care mons. Petru Gherghel, episcop de Iaşi, mons. Aurel Percă, Nunţiul Apostolic, mons. Jean-Claude Périsset şi episcopul ortodox din Roman, PS Ioachim Bacăuanul.
Activităţile ecumenice desfăşurate la Oneşti şi participarea la diferite întâlniri ecumenice, precum Graz şi Sibiu, m-au ajutat să fiu respectuos faţă de Biserica-soră Ortodoxă şi, de fapt, nu au existat niciodată neînţelegeri sau suspiciuni de prozelitism sau sincretism în privinţa activităţilor noastre.
Datorită numărului limitat de camere, participanţii sunt în număr de aproximativ 25-30 persoane.
Responsabil: Fr. Mario Querini
Telefon: 0744 85 60 61
Telefon: 0744 85 60 61
Adresa: Str. Ion Creangă, 8A, cod 601096, mun. Oneşti, jud. Bacău
Telefon: 0234 31 47 27
Telefon: 0234 31 47 27
