Capitolul I
ÎN NUMELE DOMNULUI ÎNCEPE VIATA FRATILOR MINORI
ÎN NUMELE DOMNULUI ÎNCEPE VIATA FRATILOR MINORI
Regula si viata Fratilor Minori este aceasta: observarea sfintei Evanghelii a Domnului nostru Isus Cristos traind în ascultare, fara nimic propriu si în castitate.
Fratele Francisc promite ascultare si respect Domnului papa Honoriu si succesorilor sai canonic alesi, precum si Bisericii Romane. Si ceilalti frati sunt tinuti a asculta de fratele Francisc si urmasii sai.
Capitolul II
DESPRE ACEIA CARE VOR SA ÎMBRATISEZE ACEASTA VIATA SI CUM TREBUIE SA FIE PRIMITI
Cei care vor voi sa îmbratiseze viata aceasta si vor veni la fratii nostri, acestia sa-i trimita la ministrii lor provinciali, carora numai, si nu altora le este îngaduita admiterea fratilor. Ministrii sa-i examineze însa cu atentie în ceea ce priveste credinta catolica si sacramentele Bisericii. Si daca cred toate acestea si le marturisesc cu încredere si daca vor sa ramâna statornici pâna la sfârsit; si daca nu au sotii, sau daca au, si acestea sunt deja în manastire sau daca sunt la o vârsta la care nu mai pot provoca banuieli, atunci, dupa depunerea votului de castitate, cu permisiunea episcopului diecezan, sa li se spuna cuvântul Evangheliei, sa mearga si sa vânda tot ce au si sa aiba grija ca totul sa fie dat saracilor. Si daca nu pot face aceasta, ajunge bunavointa.
Pentru a putea face cu averea lor, fara nici o constrângere, ceea ce Domnul îi inspira, fratii si ministrii sa se fereasca de a se preocupa de lucrurile lor trecatoare. Însa, daca li se cere sfatul, ministrilor sa li se permita a-i trimite la oameni cu frica lui Dumnezeu, dupa al caror sfat sa-si împarta averea saracilor.
Dupa aceea sa li se acorde îmbracamintea pentru timpul de proba, adica doua tunici fara capuciu, cingol, pantaloni si o pelerina pâna la cingol, în afara cazului în care ministrii nu vor decide altfel dupa îndemnul lui Dumnezeu.
Odata încheiat anul de proba, sa fie primiti la ascultare, promitând respectarea acestei vieti si acestei Reguli pentru totdeauna. Si conform ordinului domnului Papa sa nu li se permita sub nici un motiv parasirea acestui ordin; caci asa cum spune sfânta Evanghelie: „cine pune mâna pe plug si priveste înapoi nu este vrednic de Împaratia lui Dumnezeu”.
Si cei care au promis deja ascultare, sa aiba o tunica cu capuciu si daca vor, o alta fara capuciu. Si cei constrânsi de nevoie pot purta încaltaminte. Si toti fratii sa se îmbrace cu haine simple, pe care sa le poata petici cu sac sau cu alte petice, cu binecuvântarea lui Dumnezeu. Îi previn si îi îndemn pe frati sa nu judece sau sa desconsidere pe acei oameni care poarta haine colorate si moi si care servesc mâncaruri si bauturi alese, ci mai degraba fiecare sa se judece si sa se dispretuiasca pe sine.
Capitolul III
DESPRE OFICIUL DIVIN, DESPRE POST
SI DESPRE MODUL ÎN CARE FRATII VOR CUTREIERA LUMEA
Clericii trebuie sa recite oficiul divin dupa rânduiala sfintei Biserici Romane, cu exceptia psaltirii, de aceea pot avea breviare.
Laicii însa, sa spuna la Matutin douazeci si patru de Tatal Nostru, la Laude cinci, la Prima, Terta, Sexta si Nona câte sapte, la Vespere douasprezece, si la Completoriu sapte; si sa se roage pentru cei raposati.
Sa posteasca de la sarbatoarea Tuturor Sfintilor pâna la Nasterea Domnului. În schimb, aceia care de bunavointa vor tine Postul Mare, care începe cu Epifania si dureaza patruzeci de zile fara întrerupere, si pe care Domnul l-a sfintit prin postul sau sfânt, vor fi binecuvântati; cei care nu vor sa tina Postul Mare, sa nu fie obligati. Celalalt post însa, pâna la Învierea Domnului, sa-l tina.
În celelalte timpuri sa posteasca numai vinerea. Totusi, în vremuri de evidenta necesitate, fratii sa nu fie obligati sa posteasca trupeste.
Sfatuiesc, însa, atentionez si îndemn pe fratii mei în numele Domnului Isus Cristos ca atunci când merg prin lume sa nu se certe, sa evite schimburile de cuvinte si sa nu judece pe nimeni; dar sa fie blânzi, pasnici si modesti, buni si umili, si sa vorbeasca cinstit cu toti dupa cum se cuvine. Sa nu li se îngaduie sa calareasca, decât în cazul în care sunt nevoiti de o evidenta necesitate sau infirmitate.
În orice casa vor intra sa spuna mai întâi: Pace acestei case. Si dupa cum spune sfânta Evanghelie, sa le fie permis a mânca din toate mâncarurile care le vor fi puse înainte.
Capitolul IV
CA FRATII SA NU PRIMEASCA BANI
Poruncesc cu fermitate tuturor fratilor ca în nici un chip sa nu primeasca dinari sau bani, direct sau prin persoane intermediare. Totusi, pentru necesitatile bolnavilor si pentru îmbracamintea celorlalti frati, numai ministrii si custozii sa poarte constiincios de grija, cu ajutorul prietenilor spirituali, dupa locuri, timpuri si regiunile friguroase dupa cum li s-ar parea potrivit dupa nevoi; mereu cu conditia, dupa cum s-a spus, sa nu primeasca dinari sau alti bani.
Capitolul V
DESPRE MODUL DE A MUNCI
Acei frati, carora Dumnezeu le-a dat harul de a munci, sa munceasca cu fidelitate si daruire, în asa fel încât sa alunge lenea, dusmanul sufletului, dar fara sa stinga spiritul sfintei rugaciuni si devotiuni, caruia trebuie sa-i slujeasca celelalte lucruri vremelnice. Ca rasplata a muncii, sa primeasca pentru ei si pentru fratii lor ceea ce este necesar trupului, afara de dinari si bani, si aceasta cu umilinta, asa cum se cuvine slujitorilor lui Dumnezeu si discipolilor preasfintei saracii.
Capitolul VI
PENTU CA FRATII SA NU-SI ÎNSUSEASCA NIMIC,
CA SI DESPRE CERSIT SI DESPRE FRATII BOLNAVI
Fratii sa nu-si însuseasca nimic, nici casa, nici locuri, nici vreun alt lucru. Dar precum peregrinii si strainii în aceasta lume, slujind Domnului în saracie si umilinta, sa mearga sa cerseasca cu încredere; si nu trebuie sa se rusineze, caci Domnul s-a facut sarac pentru noi în aceasta lume. Aceasta este maretia supremei saracii, ca v-a facut pe voi fratii mei preaiubiti, mostenitori si regi ai Împaratiei cerurilor, v-a facut saraci în bunuri si bogati în virtuti. Aceasta sa fie mostenirea voastra care duce în pamântul celor vii. Fratilor preaiubiti, aderând întru totul la aceasta saracie, pururi nimic altceva sa nu doriti sa aveti sub cer, pentru numele Domnului nostru Isus Cristos.
Si oriunde sunt si s-ar întâlni fratii, sa se arate familiari între ei. Si cu încredere sa-si dezvaluie unul altuia nevoile sale; caci daca o mama îsi hraneste si îsi iubeste fiul trupesc, cu cât mai multa râvna fiecare trebuie sa-si iubeasca si sa-si hraneasca fratele spiritual?
Si daca unul dintre ei s-ar îmbolnavi, ceilalti frati trebuie sa-i slujeasca asa cum si-ar dori ei însisi sa fie slujiti.
Capitolul VII
DESPRE POCAINTA CE TREBUIE IMPUSA FRATILOR CARE PACATUIESC
Daca unii dintre frati, ispititi de vrajmasul cel rau, pacatuiesc de moarte, pentru acele pacate pentru care a fost rânduit între frati sa se recurga numai la ministrii provinciali, fratii mai sus numiti sa fie obligati sa apeleze la ei cât mai grabnic cu putinta, fara întârziere.
Ministrii însisi, daca sunt preoti, sa le impuna pocainta cu îndurare; daca însa acestia nu sunt preoti, sa lase alti preoti ai Ordinului sa impuna pocainta dupa cum li se va parea ca este mai bine înaintea lui Dumnezeu.
Si trebuie sa se pazeasca de a se mânia si a se tulbura din cauza pacatului savârsit de altii, caci mânia si tulburarea împiedica în sine si în altii caritatea.
Capitolul VIII
DESPRE ALEGEREA MINISTRULUI GENERAL AL ACESTEI FRATERNITATI
SI DESPRE CAPITOLUL DE RUSALII
Toti fratii sa fie tinuti sa aiba pe unul dintre frati ca ministru general si slujitor al întregii fraternitati si sa-l asculte cu fermitate. La moartea sa, alegerea succesorului sa se faca de catre ministrii provinciali si de catre custozi la Capitolul de Rusalii, unde toti ministrii provinciali sunt obligati sa participe, oriunde ar fi locul stabilit de ministrul general; si aceasta o data la trei ani sau la un alt termen, mai devreme sau mai târziu, asa cum va fi hotarât de sus numitul ministru.
Si daca vreodata comunitatea ministrilor provinciali si a custozilor va fi de parere ca sus numitul ministru nu corespunde serviciului si binelui comun al fratilor, fratii sus numiti, carora le-a fost data alegerea, sunt tinuti în numele Domnului sa-si aleaga un alt custode. Dupa Capitolul de Rusalii fiecare dintre ministri si custozi, daca vor si considera ca este necesar, pot sa convoace toti fratii în acelasi an în teritoriile lor la Capitol.
Capitolul IX
DESPRE PREDICATORI
Fratii sa nu predice în dieceza vreunui episcop daca le-a fost interzis de el. În nici un caz sa nu îndrazneasca vreun frate sa predice poporului daca înainte nu a fost examinat si aprobat de catre ministrul general al acestei fraternitati si nu i-a fost acordat oficiul de a predica.
Îi previn si îi îndemn înca pe acesti frati ca în predica lor cuvintele sa fie ponderate si curate spre folosul si edificarea poporului, vestind credinciosilor viciile si virtutile, pedeapsa si slava prin cuvântari scurte, deoarece Domnul pe pamânt a tinut cuvântari scurte.
Capitolul X
DESPRE ADMONESTAREA SI ÎNDREPTAREA FRATILOR
Fratii care sunt ministrii si slujitorii altor frati sa-i viziteze si sa-i atentioneze pe fratii lor, corectându-i cu umilinta si dragoste, fara a le porunci nimic ce ar putea fi împotriva sufletului lor si al Regulii noastre.
Apoi fratii care sunt supusi, sa-si aminteasca ca pentru Dumnezeu au renuntat la vointa proprie. De aceea le poruncesc lor cu severitate, sa asculte de ministrii lor în toate cele pe care le-au promis Domnului si care nu sunt contrare sufletului si Regulii.
Si oriunde s-ar afla frati care îsi dau seama si recunosc ca nu pot observa spiritual Regula, trebuie si pot sa recurga la ministrii lor. Ministrii însa, sa-i primeasca plini de dragoste si bunavointa si sa-i trateze cu o atât de mare familiaritate încât acestia sa poata vorbi si face cu ei asa cum vorbesc si fac stapânii cu slujitorii lor; caci asa trebuie sa fie: ca ministrii sa fie servitorii tuturor fratilor.
Sfatuiesc si îndemn în numele Domnului Isus Cristos ca fratii sa se fereasca de orice mândrie, desertaciune, invidie, zgârcenie, de grijile si de preocuparile acestei lumi, de defaimare si murmurare.
Si cei care sunt nestiutori de carte, sa nu se îngrijeasca sa si-o însuseasca, ci sa aiba în vedere ca înainte de toate sa doreasca Duhul Domnului si lucrarea sa sfânta, sa se roage cu inima curata, sa fie umili, sa fie rabdatori în persecutii si în infirmitati, si sa-i iubeasca pe aceia care ne prigonesc, ne dojenesc si ne învinuiesc, caci asa spune Domnul: „Iubiti pe dusmanii vostri si rugati-va pentru cei care va prigonesc si va defaimeaza. Fericiti sunt cei prigoniti pentru dreptate, caci a lor este Împaratia cerurilor. Însa cine va persevera pâna la sfârsit va fi mântuit”.
Capitolul XI
PENTRU CA FRATII SA NU INTRE ÎN MANASTIRILE CALUGARITELOR
Poruncesc cu tarie tuturor fratilor sa nu aiba relatii sau conversatii suspecte cu femei si sa nu intre în manastirile calugaritelor, cu exceptia celor care au o permisiune speciala din partea Scaunului Apostolic.
Sa nu se faca nasi la barbati sau femei, pentru a nu se ivi cu aceasta ocazie scandal între frati sau în privinta fratilor.
Capitolul XII
DESPRE ACEIA CARE MERG LA SARAZINI
SAU LA ALTI NECREDINCIOSI
Acei frati care la inspiratia divina ar voi sa mearga la sarazini sau la alti necredinciosi, sa ceara permisiunea ministrilor lor provinciali. Ministrii însa sa nu dea permisiunea de a merge decât acelora pe care îi gasesc apti pentru a fi trimisi.
În afara de aceasta, le poruncesc ministrilor prin ascultare, sa ceara domnului Papa unul dintre cardinalii Bisericii Romane care sa fie guvernatorul, protectorul si îndrumatorul acestei fraternitati, ca mereu supusi la picioarele aceleiasi sfinte Biserici, neclintiti în credinta catolica, sa observam saracia, umilinta si Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos, dupa cum am promis cu fermitate.
Nimanui sa nu i se permita sa combata aceasta scriere a noastra de confirmare sau sa se opuna ei cu îndrazneala si temeritate. Daca însa va îndrazni cineva sa încerce aceasta, atunci sa stie ca va atrage asupra sa mânia atotputernicului Dumnezeu si a fericitilor sai apostoli Petru si Pavel.
Dat în Lateran, la 29 noiembrie (1223), în al 8-lea an al Pontificatului nostru
Testament (1226)
Astfel mi-a dat Domnul mie, fratele Francisc, sa încep a face pocainta: pe când eram în pacate simteam mare amaraciune la vederea leprosilor; si Domnul însusi m-a condus printre ei si eu am fost milostiv cu ei. Si când m-am îndepartat de ei, ceea ce mi s-a parut amar s-a transformat în dulceata sufletului si a trupului. Si dupa aceea, am stat o vreme si am iesit din lume.
Si Domnul mi-a dat o asemenea credinta în biserici încât eu ma rugam cu simplitate si spuneam: Te adoram Doamne Isuse Cristoase în toate bisericile care sunt în lumea întreaga si te binecuvântam, caci prin sfânta ta cruce ai rascumparat lumea.
Dupa aceea Domnul mi-a dat si îmi da o credinta atât de mare în preotii care traiesc dupa forma sfintei Biserici Romane, hirotoniti fiind, încât, daca m-ar persecuta, tot as cauta refugiu la ei. Si daca eu as avea atâta întelepciune cum a avut Solomon si as întâlni preotii sarmani ai acestei lumi, în parohiile în care locuiesc, nu as predica împotriva vointei lor.
Si de acestia si de toti ceilalti vreau sa ma tem, sa-i iubesc si sa-i cinstesc ca pe domnii mei. Si nu vreau sa vad în ei pacatul, pentru ca în ei îl vad pe Fiul lui Dumnezeu si fiindca ei sunt stapânii mei. Si fac acestea pentru ca din acelasi preaînalt Fiu al lui Dumnezeu nu vad nimic trupesc în aceasta lume decât preasfântul sau Trup si Sânge pe care ei îl primesc si numai ei îl administreaza altora.
Si vreau ca aceste preasfinte Taine sa fie cinstite, venerate mai presus de toate si pastrate în locuri pretioase.
Si daca voi gasi scris nume preasfinte si cuvintele Sale, în locuri nepotrivite, vreau sa le adun si rog sa fie adunate si pastrate la loc de cinste.
Iar pe toti teologii si pe cei care administreaza preasfintele cuvinte divine trebuie sa-i cinstim si sa-i veneram ca si pe cei care ne împartasesc spiritul si viata.
Si dupa ce Domnul mi-a dat frati, nimeni nu mi-a aratat ce trebuie sa fac, dar însusi Cel Preaînalt mi-a revelat faptul ca trebuie sa traiesc dupa forma sfintei Evanghelii. Si eu am pus sa se scrie acestea cu putine cuvinte si cu simplitate si domnul Papa mi le-a confirmat.
Si cei care veneau sa îmbratiseze aceasta viata împarteau saracilor tot ce puteau avea, si erau multumiti de o singura tunica, cârpita pe dinafara si pe dinauntru, de cingol si pantaloni. Nu vroiam sa avem nimic mai mult.
Noi, clericii, recitam oficiul ca alti clerici; laicii spuneau Tatal nostru. Si cu multa bucurie ne opream în biserici. Si eram inculti si supusi tuturor.
Eu am muncit cu mâinile mele si vreau sa muncesc; si doresc cu tarie ca toti fratii sa faca o munca cinstita. Cei care nu stiu, sa învete, nu din lacomia de a primi rasplata, ci ca exemplu si pentru a alunga lenea.
Si când nu vom primi rasplata pentru munca facuta, sa recurgem la masa Domnului cerând pomana din poarta în poarta.
Domnul mi-a revelat ca ar trebui sa salutam zicând: „Domnul sa-ti daruiasca pacea!”
Sa se pazeasca fratii sa nu primeasca sub nici un chip biserici, locuinte saracacioase si tot ce se construieste pentru ei, daca nu corespund saraciei pe care am promis-o în Regula, adapostindu-se întotdeauna ca peregrini si straini.
Poruncesc cu fermitate tuturor fratilor în ascultare ca, oriunde s-ar afla, sa nu îndrazneasca sa ceara vreo scrisoare (privilegiu) de la Curia Romana, nici personal sau printr-o persoana intermediara, nici pentru biserica sau alte locuri, nici pentru predicare, nici din cauza persecutiei trupesti; ci de oriunde nu sunt primiti, sa fuga în alt loc si sa faca pocainta cu binecuvântarea lui Dumnezeu.
Si vreau sa ascult cu fermitate de ministrul general al acestei fraternitati si de guardianul pe care va binevoi sa mi-l dea. Si vreau sa fiu ca un prizonier în mâinile sale în asa fel încât sa nu pot face nimic peste ascultare si vointa lui, pentru ca el este stapânul meu.
Si desi eu sunt simplu si bolnav, totusi vreau sa am mereu un cleric care sa-mi recite oficiul, asa cum este prescris de Regula.
Si toti fratii sa fie tinuti sa asculte astfel de guardianul lor si sa recite Oficiul dupa Regula. Si daca s-ar gasi frati care nu tin Oficiul dupa Regula si ar voi sa-l transforme sau nu sunt catolici, toti fratii, oriunde s-ar afla, sunt tinuti prin ascultare sa-i consemneze custodelui cel mai apropiat de locul unde au fost gasiti acestia. Iar custodele, obligat prin ascultare, sa-l pazeasca strict zi si noapte, ca pe un prizonier, în asa fel încât sa nu-i scape din mâini pâna când nu îl va preda personal ministrului. Si ministrul, obligat prin ascultare, sa-l escorteze prin astfel de frati care sa-l pazeasca zi si noapte ca pe un prizonier pâna când îl vor consemna domnului din Ostia, care este stapânul, protectorul si îndrumatorul întregii fraternitati.
Si sa nu zica fratii: „Aceasta este o alta Regula”; caci aceasta este o amintire, o povatuire, un îndemn si testamentul meu, pe care eu, micul frate Francisc, îl fac pentru voi, fratii mei binecuvântati, ca sa observati mai bine, în mod catolic, Regula pe care am promis-o Domnului.
Ministrul general si toti ceilalti ministri si custozi sa fie tinuti, prin ascultare, sa nu adauge sau sa stearga nimic din aceste cuvinte.
Sa aiba mereu cu ei aceasta scriere împreuna cu Regula. Si la toate Capitolele pe care le tin, când citesc Regula sa citeasca si aceste cuvinte.
Si tuturor fratilor mei, clerici si laici, le poruncesc cu fermitate, prin ascultare, sa nu adauge nici o explicatie la Regula si nici la aceasta scriere zicând: „Asa trebuie întelese”; dar, asa cum mi-a dat Domnul sa spun si sa scriu cu simplitate si puritate Regula si aceste cuvinte, tot asa si voi sa le întelegeti cu simplitate si fara comentarii si sa le observati cu sfânta lucrare pâna la sfârsit.
Si oricine va observa acestea sa fie binecuvântat în cer de Tatal preaînalt si pe pamânt sa fie umplut de binecuvântarea preaiubitului sau Fiu împreuna cu preasfântul Duh Mângâietor si cu toate tariile ceresti si cu toti sfintii. Iar eu, micul frate Francisc, slujitorul vostru, pe cât mi-e posibil, confirm voua înauntru si în afara aceasta preasfânta binecuvântare. Amin.
